Una dintre cele mai acute întrebări ale antreprenorilor se referă la modul legal în care banii dintr-un SRL se întorc sau ajung în buzunarele antreprenorului. Listăm mai jos 10 metode perfect legale pentru a scoate bani din firmă si câteva informații despre taxele aferente acestora.
1.Decontarea cheltuielilor făcute pentru firma (taxe 0)
Organizează cheltuielile personale si profesionale si fă o separare foarte clară între acestea. Cheltuielile deductibile se referă la acelea ce pot fi decontate pe firma. Practic poți retrage din firma contravaloarea cheltuielilor făcute de tine dar care ii servesc desfășurării activității firmei. Pentru a sti ce cheltuieli poți deconta te poți folosi de categoria “cheltuieli deductibile” din codul fiscal https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_11022020.htm#A25
O alta metoda pentru a sti ce poți deconta este de a evalua singur categoriile de cheltuieli pe care vrei sa le deduci. Dacă ele sunt logice si dacă poți explica oricând unui verificator de ce ai nevoie sa angajezi cheltuiala x pentru a desfășura activitatea, tot ce rămâne e sa te sfătuiești cu contabilul tău pe detalii si poți deconta.
2. Retragerea unui avans de cheltuieli (taxe 0)
Dacă ai nevoie sa retragi un avans, pentru aceste viitoare cheltuieli de decontat, poți retrage pana la 5000 euro.(Nu uita când faci plățile sa respecți plafonul plăților cash) Nu uita ca aceste sume trebuiesc justificate cu documente si ca nu poți depăși aceasta suma cumulata. Spre exemplu dacă ai ridicat un avans de 5000 euro, poți sa justifici 1000 de euro, iar luna următoare poți retrage maxim 1000 euro din nou ca sa nu depășești acest prag.
Practic, în funcție de câte trageri de sume ai, vei avea grija ca în permanenta sa nu depășești acest prag.
3.Plata de dividende (taxe 5% respectiv 8%)
O data la fiecare 3 luni, ai posibilitatea de a retrage dividende împreună cu asociații tai. Dacă ai asociați, nu vei putea ridica doar tu dividende, adică părți din profitul firmei, ci toți asociații vor ridica proporțional din profit în același timp. La plata dividendelor, contabilul tău va calcula si va retine un impozit de 5% (2022) 8% (după 2023) pe care va trebi sa îl plătești în luna următoarea reținerii sale. (ex. În noiembrie plătesc dividende nete si rețin impozitul, în luna decembrie plătesc impozitul reținut). Mai sunt câteva obligații pe care trebuie sa le verifici cu contabilul: pragul pentru plata contribuțiilor (costuri suplimentare), declarația pe venitul unic si întocmirea unui bilanț interimar, dacă este cazul.
4.Plata unor drepturi de autor (taxe 10%)
Dacă ai o marca înregistrată pe numele tău sau dacă produci conținut pentru care vrei sa păstrezi dreptul de autor, poți întocmi un contract de drepturi de autor cu firma ta si poți fi plătit în baza acestuia. Contractul de drepturi de autor are taxe mai mici decât ale unui salariu (10%) si se raportareazăsi el în declarația unică.
5. Plata salariilor (taxe 45%)
Asociatul si/sau administratorul are dreptul de a se angaja în firma si a încasa salarii si alte drepturi salariale (tichete de masă, indemnizația de mobilitate etc.) la fel ca orice alta persoana. Așa cum poate te așteptai, aceasta este cea mai “scumpă” formă de remunerare a unui asociat/administrator.
6. Plata unei diurne/indemniatie de deplasare (taxe 0)
Administratorul poate primi diurnă/indemnizație de deplasare pentru deplăsările pe care le face în interesul firmei.
Există o bază legală care stabilește care este nivelul maxim al diurnei atunci când se acordă pentru deplasări în România si în străinătate, o poți consulta aici:
https://lege5.ro/Gratuit/geydsnrsgi/diurna-hotarare-518-1995?dp=gizdmmbqgazde
7. Achiziții de bunuri personale de la asociat/administrator (taxe 0)
Asociatul si/sau administratorul poate vinde societății bunuri necesare desfășurării activității societății: un calculator, o tabletă, un telefon sau o mașină, toate pot deveni elementele unui contract de vânzare-cumparare. Desigur, la fel ca si pentru toate celelalte categorii, se va folosi un preț corect iar bunurile cumparate vor fi realmente folosite în activitate.