6 IDEI DE DIGITALIZARE PENTRU IMM-URI

Deseori digitalizarea in afaceri este gândită doar la nivelul marilor întreprinderi. Ne întâlnim foarte des cu atitudinea descurajată a colegilor antreprenori aflați la început de drum, ce asociază digitalizarea cu un nivel foarte ridicat al Cifrei de Afaceri.

De aceea vă prezentăm pe scurt 6 idei de digitalizare pentru un IMM aflat încă la început de drum.

De la început clarificăm faptul ca nu primim sponsorizare de la nimeni si nu promovăm produsele nimănui ci doar împărtășim cu voi din experiența noastră si a clienților noștri in ce privește domeniile pe care reușim sa le digitalizăm împreună cu un buget mic.

  1. FACTURAREA- Buget 75 Euro/an

Facturarea electronică presupune in mare existenta unei baze de date care să permită trasabilitatea documentelor emise, precum si un log al modificărilor documentelor si arhivarea acestora. Găsiți mai multe detalii despre asta a art. 319 din Codul Fiscal.

Primul pas spre digitalizare ar putea fi folosirea unui soft de facturare care să vă permită: gestionarea seriilor si numerelor de facturi, separarea responsabilităților de facturare, setarea unor facturi automate/recurente, transmiterea facturilor pe email, transmiterea unor notificări de neplată, urmărirea încasărilor si integrarea facturării cu contabilitatea.

Integrarea facturării cu contabilitatea presupune preluarea automată a facturilor in contabilitate, fără a fi necesara reintroducerea datelor ci verificarea/validarea acestora de către departamentul contabil.

Aplicațiile pe care le-am testat sunt FGO, Smartbill, Facturone. Pentru ca principalul soft de contabilitate cu care lucrăm noi este SAGA, recomandăm integrarea cu FGO care are in acest moment cele mai complete opțiuni de integrare cu SAGA. Bugetul anual este de 75 euro pentru un abonament FGO si 75 euro pentru un abonament SAGA. In cazul in care contabilul deja are un abonament SAGA, IMM-ul ar trebui sa investească doar in un abonament FGO.

  1. GESTIUNE-MODUL VANZARI- Buget 200 Euro/an

Afacerile din domeniul retail, magazine online sau Offline, Cofetăriile/Restaurantele dar si firmele care fac instalații/montaje au nevoie sa opereze cu stocuri. In aceste domenii, există un risc important de proastă gestiune sau vizibilitate ce vine din faptul ca multe afaceri nu își gestionează in timp real stocurile.

Exista mai multe soluții low cost pentru o gestiune eficienta a stocurilor:

  • Emulatoare SAGA- Casa de Marcat: acestea sunt aplicații distribuite de firmele care vând case de marcat si care permit comunicarea intre SAGA  si casa de marcat. Practic, in momentul in care se produce vânzarea, aplicația ajustează stocul in consecință si transmite in contabilitate notele contabile aferente vânzărilor si descărcărilor de gestiune dar si încasările prin POS sau cash.
  • Programe de gestiune pentru magazine OFFLINE: Microshop ar fi un bun exemplu de program care tine gestiunea cu amănuntul la magazin/punctul de lucru si care este integrat cu casa de marcat. Datele procesate nu ajung direct in SAGA dar se pot importa in program, folosind meniurile de import.
  • Lucrul in Remote pe SAGA– Daca volumul este suficient de mare, bazele de date rămân in spațiul magazinului si contabilul este cel care se conectează la un server pentru a le accesa.
  • Programe specializate de devize/gestiune comenzi pentru firmele de instalații, construcții-montaj, service.
  • Pentru magazinele online este suficienta evidenta de la WordPress care ajuta la gestionarea stocurilor si asigură statisticile de vânzare.
  • Restaurantele/Cofetăriile au nevoie de o aplicație care sa gestioneze rețetare in plus fata de stocuri. Un exemplu low cost ar fi Micro ERP care gestionează atât rețete cat si stocuri in local si legătura cu casa de marcat.

Bugetul pentru fiecare dintre aceste opțiuni nu depășește 200 euro/an si reprezintă in viziunea noastră un must-have pentru aceste tipuri de business.

  1. GESTIUNEA RESURSELOR UMANE- Buget 0-100 euro/luna

Societățile care au cel puțin 1 angajat trebuie sa organizeze o serie de documente specifice domeniului HR.

Condica zilnica de prezenta si cererile de concediu pot fi gestionate electronic prin FGO. Pontajele individuale  din FGO pot fi completate printr-un app pe telefon de către fiecare angajat, ele se centralizează la nivelul societății sau al punctelor de lucru. Aplicația poate gestiona cererile de concediu si le poate integra in pontajele individuale si centralizate.

Gestiunea SSM/PSI se poate face online prin easyssm.ro sau un sistem similar care sa permită formarea, testarea si arhivarea documentației de SSM in mode electronic.

Softurile mai avansate fac si evidenta controlului periodic de sănătate, a termenelor de evaluare si a obligațiilor de formare profesională, cu toate ca nu putem obține asta in bugetul targetat in exercițiul nostru, totuși se pot dezvolta soluții relativ simple si printr-un xls bine pus la punct.

  1. DOCUMENTELE SPECIFICE DEPLASARII

Încă nu am găsit un soft integrat care sa acopere nevoia de formularistică pentru documentele specifice deplasării. Nu vă ascundem faptul ca am discutat cu câțiva parteneri din domeniul IT si speram că vom pune bazele unui nou proiect pentru a crea un soft simplu si la îndemâna IMM-urilor.

Pana atunci avem câteva recomandări legate de gestiunea acestor documente. Dacă dețineți 5 sau mai multe mașini in flotă, atunci ar fi deja recomandat un contract cu un lanț de stații de benzină pentru eficientizarea costului cu carburantul. Printr-un soft GPS de tipul alarma.ro sau softparcauto.ro se pot gestiona atât foile de parcurs cat si alerte pentru termenele de expirare al asigurărilor, istoricul accidentelor etc.

Se poate folosi FGO pentru încărcarea documentelor de cheltuieli pe user, individual, prin fotografierea documentelor. Acest tip de încărcare poate înlocui cu succes preluarea documentelor pentru  decontul de cheltuieli. Acesta poate fi încărcat in același meniu si poate asigura preluarea parțială a datelor in contabilitate.

Exista câteva site-uri care ajuta la preluare simplificata a datelor si realizarea documentelor. Spre exemplu foideparcurs.ro ajuta la completarea ușoară a foilor de parcurs.

  1. TASK MANAGER- Buget 0

Un IMM are un sistem de realizare a TO DO-urilor foarte dinamic. Taskurile sunt de multe ori realizate si transmise 1-1, fără un follow up documentat.

Cu toate astea exista câteva softuri foarte la îndemână de care ne putem folosi, obiectivele fiind gestionarea listelor de taskuri pe dosare/teme intr-un sistem multiuser. Trello este un app care permite acest gen de interacțiune, cu un buget 0.

O alta forma de organizare poate sa fie prin Microsoft Teams si chiar prin Facebook Workspace. Daca dețineți licențe Microsoft, atunci teams este si el gratuit si la fel este si Facebook Workspace.

In aceeași idee puteți folosi Google Drive, ca ultima soluție de gestionare a unui TO DO in xls, partajat.

  1. APLICATIE DE ACCES LA DOSARUL FISCAL- Buget 0

Pentru IMM-urile care au un departament de contabilitate in intern sau care doresc vizibilitate pe dosarele fiscale, exista posibilitatea folosirii unui robot pentru accesul la platforma ANAF de depunere a declarațiilor si verificare a dosarului fiscal.

Noi folosim cu succes 4 Secunde, dar am auzit lucruri de bine si despre platforma SAGA de declarații online si despre Tigris, pe care nu l-am testat încă.

Toate cele 3 aplicații permit: verificarea mesajelor de la ANAF, solicitarea fiselor si a diferitelor documente eliberate de ANAF prin SPV, depunerea si arhivarea automata a declarațiilor.

Aceste aplicații sunt gratuite pentru utilizatorii care folosesc doar 1 cod fiscal, așa ca le considerăm pe toate cu buget 0.

 

Lista aceasta poate continua cu integrarea extraselor de cont, a intrărilor s.a.m.d.

Ce este cu adevărat important din articolul nostru este ca digitalizarea este posibilă si la bugete mici si că modalitatea cea mai eficientă pentru implementarea unor soluții este cea realizată împreună cu economiștii voștri de încredere.

Leave A Reply